Prinţul

Dacă nu ai citit încă „Cină cu Machiavelli„, îţi recomand să începi acolo pentru că această poveste este continuarea aceleia.

Florenţa, 1501, Acasă la Machiavelli

– Îmi aduc aminte de un prinţ pe care l-am cunoscut cu mulţi ani în urmă. Să tot fie 7 ani de când acesta a fost trădat de oamenii lui şi ucis. Nu a avut o viaţă prea uşoară, în schimb, personalitatea lui l-a făcut faimos şi cred că imaginea lui va inspira multe poveşti pe viitor. Şi el ca şi mon signor Machiavelli considera că este mai bine să fii temut, decât iubit, deşi consider că generaţiile viitoare vor ajunge să-l iubească şi să aprecieze ce a încercat el să facă.

Cancelarul Machiavelli se arătă deosebit de interesat de povestea mea, încât, ca să nu mă întrerupă, îmi puse el în farfurie un copanel de prepeliţă, cartofi aromaţi, o felie groasă din purceluşul fript şi cu un măr în gură şi apoi mi-a reumplut paharul cu vin.

Ochii îi sclipeau ca ai unui copil când îi spui poveşti nemaiauzite.

– L-am cunoscut într-una din călătoriile mele. M-a prins seara într-o ţară prea săracă ca să găseşti taverne sau cârciumi în fiecare sat. Eram singurul călător rămas, iar cel care mă adusese până acolo, mergea într-o altă direcţie “departe de acele locuri blestemate” – cum le numea el. Aşa că am fost nevoit să cobor la poalele unui deal pe care era construit un oraş nu prea mare, dar care era bine protejat de ziduri înalte. Această ţară săracă, deşi nu avea mai nimic de prădat, era poarta către Europa şi marile imperii creştine şi fusese de prea multe ori călcată de turci ca să mai conserve ceva din măreţia ei naturală. Călătorul care mă luase cu el o bucată de drum îmi povestea despre sărăcia şi frica în care trăiau locuitorii acelei ţări, terorizaţi atât de turci cât şi de prinţul lor, care conducea cu tiranie ţara. Dar asta povestea el, negustor care îşi pierduse nişte afaceri odată cu venirea la domnie a acestui prinţ, deci l-am considerat un pic părtinitor.

Imagine de pe Google.
Imagine de pe Google reprezentând o reconstrucţie a Curţii Domneşti de la Târgovişte.

Aveam de gând să cer adăpost şi să-mi plătesc o masă în acea seară, iar a doua zi, pe lumină să pornesc la drum. Comerciant fiind de obiecte de artă, nu prea aveam ce afaceri să fac într-o ţară atât de săracă şi aflată în război. Îmi doream doar un pasaj sigur către Imperiul Ungar.

Am urcat dealul, doar ca să observ în lumina lunii, silueta unui bărbat. I-am simţit privirea întunecată fără să-i pot zări faţa. Silueta neagră era dreaptă şi rigidă ca a unui comandant pe câmpul de bătălie. I-am recunoscut statutul după cum se menţinea nemişcat pe ziduri şi felul cum mă privirea, încercând să caute în mişcările mele dacă sunt un călător pierdut sau o ameninţare pentru acel oraş. Am bănuit că el trebuie să fie ofiţerul de gardă, însărcinat cu protecţia zidurilor, astfel încât am strigat către el, rugându-l să ordone deschiderea porţilor.

– Hei… comandante…

Silueta a rămas nemişcată, iar pe chipul întunecat parcă vedeam două lumini pe post de ochi cum mă urmăreau. M-am gândit că poate nu mă înţelege şi mi-am folosit cunoştinţele de latină, greacă şi chiar slavă, să cer permisiunea în cetate.

– Sunt un călător. Caut adăpost pe timp de noapte şi un castron de mâncare. Read more

Regele este mort!

Babilon, 10 iunie 323 i.Ch.

<em>I do not claim ownership over this image taken from google images.</em>
I do not claim ownership over this image taken from google images.

Regele este mort!

Cel mai puternic rege din câte i-a fost dat omenirii să cunoască a pierdut bătălia cu febra, boala şi moartea.

Alexandru cel Mare a traversat jumătatea estică a lumii cunoscute, cucerind cele mai mari şi ameninţătoate naţii, aducându-le pe toate sub guvernarea geniului său.

Un vizionar de proporţii nemăsurabile, un războinic neînfricat, un rege drept şi un strateg desăvârşit, a reuşit să îngenuncheze fiecare naţie căreia i-a călcat pragul.

Cei care au îndrăznit să-i râdă în faţă, să-l batjocorească sau să-i nesocotească experienţa pe câmpul de bătălie precum şi determinaţia de a-i supune pe toţi care i se vor opune, cu toţii şi-au găsit pieirea. Nimeni nu a reuşit să-l oprească pe cel care ajunsese să fie considerat un Zeu, fiul legitim a lui Zeus şi a devotei Olimpia. Însuşi tatălui lui uman, Filip Macedon, s-a temut de geniul şi natura studioasă, ciudată pentru un copil, care avea să-i moştenească tronul. Şi totuşi parte din natura războinică şi mintea strategică trebuie să o fi dobândit chiar de la tatăl lui uman, regele macedonean, Filip. În rest, a fost susţinut şi protejat de zeii Olimpici.

Am călătorit alături de el, am purtat bătălii crunte cot-la-cot, am cunoscut momente de frustrare, am suportat cu toţii furiile lui temporale, ne-am minunat de geniul minţii lui şi de natura lui nestăpânită. Read more

Despre mine…

Cuvânt înainte

Odată demult, am decis să creez un spaţiu virtual unde să-mi fac cunoscută existenţa şi să prezint mai în detaliu lucrările şi lumea Imortalilor.

1 an mai târziu mă aflam în acelaşi punct. Recunosc, nu sunt un blogger. Cuvintele nu se aştern uşor pe pagina albă de prezentare. Vă dezvălui şi „de ce”-ul: A avea o pagină de autor este poarta către lumea reală, iar mie îmi este atât de bine şi confortabil în lumea fanteziei mele. Ha ha ha (râde o voce în mintea mea).

Singura modalitate prin care mă pot prezenta pe mine, Sylvie Danielle Matias, este prin prisma lumii mele interioare. Asta pentru că în lumea reală, materială, Sylvie Danielle Matias nu există! Forma materială prin care exist în lumea voastră, ca simplu om, este această fată nici prea-prea, nici foarte-foarte, Silvia Daniela Matei.

Fantezia este o lume aparte. O lume de creaţie pură unde graniţa dintre ce e bine şi ce e rău este doar o linie subţire şi invizibilă. Este un loc ghidat de legi şi fiinţe magice care îşi dezvălui lumea natural şi armonios, îmbinând binele cu răul în aşa fel încât uiţi care, ce reprezintă.

Numele meu este Sylvie Danielle Matias!

Am luat naştere cu numele în 2015, când am prins curaj să ies în lumina reflectoarelor cu toată simplitatea şi vulnerabilitatea existenţei mele.

Perioada Alb-Negru-Gri

Viaţa mea a prins contur cu mulţi ani în urmă, mai exact prin 1999, copil fiind exploram căile întortocheate ale fanteziei. Copil firav şi melancolic, lumea mea era non-coloră, griul fiind singura variaţiune la alb şi negru. Şi astfel, existenţa mea s-a reflectat în „Oamenii întunericului” sau „Dark Men” cum îmi plăcea să-I numesc.

Ah, avertisment: Sunt poliglota şi acolo unde limba romană nu mă ajută să redau exact imaginea pe care îmi doresc să o exprim, atunci voi apela la un alt limbaj, cunoscut sau inventat (cu explicaţii între paranteze). Nu aruncaţi cu piatră, vă rog! În lumea din care vin eu (cea a Imortalilor) nu există reguli stricte de limbaj. 😉 (wink, wink).

Într-o lume alb-negru şi pe alocuri gri, m-am născut!

La vremea aceea, cum era foarte întuneric în jurul meu, nu ştiam dacă sunt băieţel sau fetiţă şi nu aveam un nume. Nu ştiam cine sunt sau de unde am apărut, dar am fost crescută şi educată de „Dark Men” (Oamenii întunericului). Aceştia aveau caractere puternice, hotărâţi în acţiunile lor şi ce era mai important, păreau neînfricaţi. Dar modalitatea lor directă de a acţiona îi făcea uneori brutali şi aparent agresivi. În adâncul lor, în partea albă a lumii lor, erau sensibili şi iubitori. Aveau o misiune, persoane iubite de protejat şi nici o măsură nu era prea drastică. Scopul scuză mijloacele, nu?! (Probabil că îl cunoscuseră pe Machiavelli, fiind Imortali).

Traiul meu alături de ei m-a făcut retrasă şi neîncrezătoare, necesitând constant protecţia lor. Dar şi două volume scrise cu creionul pe două caiete dictando, A4.

Perioada Umbrelor

Prin 2008, am pătruns într-o lume mult mai colorată, dar extrem de periculoasă. Deşi coloraţi şi atractivi, „Umbrele din Auldham” („The Shadows of Auldham) erau totuşi „creaturile” Diavolului, dar cu suflu divin, de la Dumnezeu.

Perioada aceasta a reprezentat pentru mine, călătoria de la întuneric către lumină. Aici am cunoscut frica, neputinţa, disperarea şi suferinţa. Copil născut în „întuneric”, singurătatea m-a acompaniat în toată perioada maturizării mele.

Strigătul meu de ajutor s-a materializat într-un volum despre „îngeri” şi „demoni”, creaturi fantastice, unele aparent bune şi altele aparent rele. „Mesajul” meu a fost transmis într-un mix de română şi engleză, neştiind cine avea să mă „asculte”.

Lumea Imortalilor

Primul care mi-a sărit în ajutor a fost un imortal pe nume Andrea.

A apărut brusc în viaţa mea, undeva prin anul 2009. Era retras şi singuratic ca şi mine, privirea lui albastră era melancolică, ca pierdută în contemplarea trecutului, dar misterioasă şi invita la introspecţie.

Ne-am urmărit în linişte o perioadă lungă de timp, suficient cât el să mă atragă în lumea lui, a Imortalilor. Când am realizat unde sunt, era deja prea târziu. Aveam să rămân veşnic pierdută într-o lume halucinant de atrăgătoare?

Puţinora le este dat să cunoască forţa de „seducţie” a lui Andrea. Este mai puternică decât gravitaţia şi te absoarbe în totalitate. Până să îţi dai seama ce ţi se întâmplă, el deja ţi-a monopolizat gândurile. Fără vorbe şi fără promisiuni, eşti a lui „forever” (pentru totdeauna).

„Imortalitatea Zeilor” este povestea lui Andrea, aşa cum mi-a dezvăluit-o el. S-a materializat printr-un roman care s-a oprit acolo unde a vrut el.

A urmat o altă carte, ŞAH MAT, în care mi s-a permis să cunosc lumea interioară acestui semi-zeu. Din nou, tot el a fost cel care, tăcut şi distant, a stabilit regulile jocului şi ne-a aliniat pe toţi ca pe nişte piese pe tabla lui de şah. În volumul doi, Şah Mat, l-am cunoscut personal pe Alexandru cel Mare – ca un alterego al lui Andrea, o extensie a personalităţii lui duale – când „ceasul” şi-a încetat bătaia, iar „timpul” a dispărut din lumea imortalilor.

Apoi, la fel de brusc cum şi-a făcut apariţia, Andrea dispare de pe harta mea mentală, ştergându-şi urmele. M-a părăsit într-un moment de confort psihologic şi emoţional, când îmi era bine şi am cunoscut fericirea, ca şi când starea mea l-ar fi jignit şi i-ar păta identitatea. Asta a fost ce i-am „strigat” la momentul respectiv, simţindu-mă părăsit de cel care îmi fusese alături constant timp de 2 ani.

Perioada „Reîntoarcerii”

M-am înşelat, of course, Andrea nu mă părăsise, doar eu m-am depărtat de lumea imortalilor, vrăjită cumva de plăcerile promise de lumea reală. Fusesem eu cea care păşisem pragul în afara lumii imortalilor. Perioada fericirii mele a coincis cumva cu cei 3 ani petrecuţi în Spania (Barcelona), un loc cald şi prietenos, unde m-am simţit „acasă”.

Reîntoarsă în ţară, perioadele de întuneric şi răceala oamenilor de aici, m-au forţat înapoi în lumea interioară unde am luat naştere. Am fost surprinsă să găsesc „poarta” către lumea imortalilor larg deschisă, iar Andrea mă aştepta răbdător. Privirea lui părea să-mi spună „Te-ai întors!” Nu era o întrebare. Ştiuse în tot acest timp că mă voi întoarce, iar cum timpul în lumea imortalilor trece mai greu, el a rămas la măsuţa din cafeneaua aceea unde ne-am „zărit” prima dată. Răsfoia un manuscris, mângâind cu degetele lungi şi fine ceaşca albă de porţelan. Eu m-am aşezat la masa de vis-a-vis ca un copil obraznic care nu şi-a ascultat părintele şi viaţa i-a dat o lecţie dură. A luat o gură din cafea, a ridicat privirea albastră conturată de negrul genelor dese şi am ştiut că nu fusese niciodată supărat. Că îl voi găsi mereu la masa aceea dacă voi avea nevoie de „un prieten” cu care să „povestim” din priviri. Venise la cafenea ca să mă întâmpine şi să mă călăuzească înapoi „acasă”.

Dacă până atunci nu simţisem acest lucru, acum ştiu sigur că în lumea lui Andrea, eu sunt şi mereu voi fi un imortal, iar când îmi voi termina treaba în „lumea oamenilor”, voi păşi pentru ultima dată în acea cafenea şi împreună cu Andrea ne vom schimba direcţia şi rolurile pe care le jucăm acum.

Cine ştie, poate într-o zi, în timp ce îmi voi bea cafeaua în ceaşca albă de porţelan, altcineva va păşi pe uşa cafenelei şi voi ştii că a venit pentru a face parte din Lumea Imortalilor.

Spre deosebire de Andrea, un mentor mai tăcut, Eu îi voi zâmbi şi îi voi spune…

BUN VENIT ÎN LUMEA IMORTALILOR!

Interviu Sylvie Danielle Matias – autoarea trilogiei ,,Imortalitatea Zeilor” și blogg-ul „Șoarece de biblioteca”.

Atunci când îmi place o carte foarte mult, sentiment pe care sunt sigură că și voi îl cunoașteți, încerc să aflu cât mai multe detalii despre autor, carte și personaje. Astfel, am citit acum ceva timp trilogia ,,Imortalitatea Zeilor”, scrisă de Sylvie Danielle Matias, care m-a atras în lumea fantastică. La scurt timp, am intrat în legătură cu autoarea, cunoscând-o personal, și așa am ajuns să-i iau și un interviu, chiar primul de le blogul nostru. Vă invit să descoperim împreună o doză din secretele imortalității.

Șoarece de bibliotecă: Care este istoria scrisului? Cum ai început să scrii?
Sylvie Danielle Matias: Am început să scriu în liceu, prin clasa a 10-a. Mă obseda imaginea unei figuri triste, mascat ca Brandon Lee în filmul ,,The Crow”(Corbul). Atât de mult m-a urmărit acel chip, încât am decis să încep să aştern într-un caiet, cu un creion, povestea lui. Nu mi-a spus cum îl cheamă, dar eu îi spuneam ,,Omul Negru”, pentru că era mereu îmbrăcat în negru, iar faţa îi era pictată în alb cu nişte dungi la ochi şi gură. Când am început să-i scriu povestea nu m-am mai putut opri decât după ce am umplut 2 caiete A4 sau 2 volume. Când am primit un calculator am început să o copiez pe calculator. Am dus manuscrisul personal la Nemira, mi le-au trimis înapoi necitite, bănuiesc. Şi atunci a fost finalul. Nu am mai scris altceva până în 2008. Treceam printr-o perioadă destul de dură, terminasem facultatea, nu ştiam încotro să o apuc îmi uram serviciul, pierdusem marea iubire şi viaţa nu mergea în nicio direcţie. Aşa a apărut Celina şi ,,Umbrele din Auldham”, un proiect română-engleză. Cartea poate fi citită în totalitate pe Wattpad. Nu am încercat să o public printr-o editură tocmai datorită faptului că e scrisă în două limbi şi nu mă aşteptam să fie acceptată. Dar eu, personal, cred că spune o poveste profundă despre suferinţă şi iubire. Suferinţa creează monştrii, iubirea te salvează – asta este tema centrală.
În 2010 am început să scriu la primul volum din ,,Imortalitatea Zeilor”. Nu ştiam atunci cât de departe avea să ajungă sau că o simplă idee se va transforma într-o trilogie. Andrea(personajul principal masculin din ,,Imortalitatea Zeilor”) a apărut prima dată în mintea mea. Mă urmărea cu nişte ochi albaştri ca cristalul, din spatele unei şuviţe de păr negru şi lung. Avea ochii conturaţi în creion negru şi trebuie să recunosc că mi se părea fascinant la vremea aceea. Nu era prea guraliv, doar mă urmărea din spatele minţii mele. Cred că au trecut luni de la apariţia chipului său în minte până când am decis să scriu ceva şi asta pentru că el nu vorbea, ci doar mă aştepta pe mine să fac primul pas. Şi cum nu puteam să comunic direct cu el, am ,,contactat” un intermediar, pe Alexandra care imediat a preluat controlul asupra poveştii şi l-a urmărit în tot acest timp. A fost mai mult ea decât eu, cea care l-a urmărit şi l-a făcut pe Andrea să vorbească. Eu am fost doar martor în timp ce scriam.
ȘB: Care a fost prima persoană care ți-a dat un feedback la ce scrii? Și care a fost reacția ta la ce a spus?
SDM: Prima persoană care a citit primul şi al doilea volum a fost o prietenă foarte apropiată, Iulia. M-a surprins că nu a avut nimic de reproşat, din contră, pentru ea, totul era perfect. Motiv pentru care nu am crezut-o. Ştiţi cum sunt prietenii, te iubesc prea mult ca să-ţi spună crudul adevăr în faţă. După ea, imediat, le-a citit prietenul ei, care este un artist, creator de personaje pentru jocurile de calculator. Pe el l-am crezut când mi-a spus că a stat toată noaptea să termine cartea pentru că nu a putut să o lase din mână. L-am crezut pentru că el nu se sfia niciodată să se contrazică cu mine. Doar după ce am primit comentariul lui, am îndrăznit să le public pe Wattpad. Încă nu aveam încredere că sunt suficient de bune şi după experienţa din liceu nici nu m-am gândit să le public, dar mă întrista ca personajele din ,,Imortalitatea Zeilor”, Andrea şi Alexandra, să rămână uitaţi în paginile unui manuscris. De fapt, Andrea şi Alexandra au refuzat să rămână un secret bine păzit şi m-au ,,forţat” să postez  volumul 1 şi volumul 2 integral pe Wattpad. Dacă volumele nu erau suficient de bune pentru edituri, măcar să poată să se mai bucure şi alţii de ele. Comentariile de pe Wattpad au fost în totalitate pozitive, spre surpriza şi încântarea mea de atunci.
ȘB: Care este povestea seriei ,,Imortalitatea Zeilor”? De unde a plecat toată ideea?(Alexandra Ciucă)
SDM: ,,Imortalitatea Zeilor” a luat naştere din marile frici ale umanităţii: frica că nu ai suficient timp să realizezi tot ce îţi doreşti, frica că nu vei fi iubit de persoana dragă, frica de eşec. Apoi intervine neputinţa: viaţa nu e aşa cum credeai şi nu eşti tratat aşa cum meriţi. De aici ia naştere disperarea că lupta ta este în zadar. Dar dacă frica nu ar exista(personificată de Alexandru cel Mare, cel care a înfruntat moartea de prea multe ori pe câmpul de luptă doar ca să fie răpus de o boală necunoscută)? Dacă ai avea timp şi putere să-ţi împlineşti toate dorinţele(personificat de Andrea)? Dacă poţi să devi un fel de zeu şi să-ţi conduci singur destinul( Alexandra)?
ȘB: Te-ai gândit de la început că va fi o trilogie sau pe parcurs a venit asta?(Puiu Mirela)
SDM: Când am început să scriu nu ştiam nici măcar dacă reuşesc să termin un volum. Volumul doi a venit aproape instantaneu după primul. Volumul trei s-a lăsat aşteptat 2 ani. Acum nu mai sunt sigură că volumul 3 este sfârşitul trilogiei, dar vom vedea. Sunt personaje care pur şi simplu nu vor să-ţi dea pace.
ȘB: Cum de ai ales această temă?(Anca Avram)
SDM: Nu am ales eu această temă. Andrea(personajul masculin din ,,Imortalitatea Zeilor”) a venit şi mi-a spus despre ce o să scriu, iar lucrurile au decurs natural. Abia aştept să văd ce mai vor personajele să îmi povestească în continuare!
ȘB: Cum ai ales titlurile cărților? Ce semnifică fiecare?
SDM: Trebuie să recunosc că mi-a fost destul de greu să aleg titlul cărţilor, şi asta pentru că personajele care s-au dovedit destul de ,,posesive” în a-mi ,,împărtăşi” povestea lor, au fost supărător de tăcute în ceea ce priveşte titlul cărţilor. Ştiu că ,,Imortalitatea Zeior” sună un pic ciudat. Se presupune că Zeii sunt imortali, nu? Ei bine, nu e cazul aici, pentru că nu vorbim despre zeii greci, ci despre nişte oameni ca tine şi ca mine care pur şi simplu descoperă calea spre nemurire. Sunt un fel de Semi-zei. Imortalitatea este tema centrală din spatele poveştii fiecărui personaj. Pentru volumul doi mi-a fost clar de la început ca povestea s-a desfăşurat ca un joc de Şah. încearcă doar să urmăreşti mişcările fiecărui personaj semnificativ şi descifrează fiecare ce rol joacă. Te ajut cu o singură piesă – Alexis/Alexandra este Regina! Volumul trei este un pic mai personal. Personajele au evoluat enorm de la ultima noastră întâlnire de prin 2012. Au trecut 4 ani, timp în care ei s-au făcut mai puternici şi mai îndrăzneţi. ,,Regressus” în latină se traduce ,,Întoarcerea”, este o călătorie înapoi, către esenţă, către datorie şi este momentul când se plătesc poliţele. Aici personajele îşi demonstrează valoarea şi puterea în timp ce se întorc ,,acasă”, după ce au trăit viaţa ,,oiţelor pierdute”. Orice dar îşi are preţul!
ȘB: Ai avut nevoie de inspirație pentru a scrie sau ai putut face asta oricând, la orice oră?
SDM: Inspiraţia la mine vine când reuşesc să-mi creez condiţiile potrivite scrisului. Prefer să fiu singură acasă(orice zgomot din casă mă poate tulbura) şi, în general, mă izolez cu ajutorul unor căşti, ascult muzica potrivită scenei pe care intenţionez să o scriu. Restul vine natural şi de la sine fără prea mult ,,planning”. În general scriu în weekend sau noaptea târziu.
ȘB: Te regăsești în vreun personaj din carte?
SDM: Greu de spus. Aş zice da şi nu. În parte pentru că personajele sunt cumva separate mie şi au personalităţi şi păreri proprii, pe de altă parte, fac parte din mine şi ţin enorm la fiecare în parte de parcă mi-ar fi copii. Dar ca să fiu mai clară, niciun personaj nu exprimă în totalitate gândurile, viaţa sau părerile mele. Fiecare personaj este suficient de ,,personalizat” şi unic, iar eu nu mă văd în totalitate în niciunul.
ȘB: După cum am spus și în recenzie, ai o mulțime de informații în carte, iar dedesubt acolo, redai multe lucruri mute. Ce îmi poți spune despre asta? Așa ai intenționat? Să transmiți învățături și informații îmbrăcate sub forma unei povești?
SDM: Fiecare personaj are o calitate unică şi deosebită. Aşa mi s-au prezentat în momentul în care şi-au făcut apariţia în poveste. Caracterul lor este poate mai complex decât mi-a fost dat să redau în cărţi, dar asta mai mult din natura ,,secretoasă” şi ,,reţinută” a unor personaje. Am fost surprinsă câte lucruri, cunoştinţe ştiinţifice sau istorice au ,,cules” personajele din mintea mea pentru a le folosi în avantajul lor. Iar eu sunt un ,,burete” mereu pregătit să absoarbă şi mai multe informaţii despre viaţă şi mediul înconjurător. În același timp, şi eu învăţ enorm de la aceste personaje pentru că îmi dezvăluie lucruri despre care nu eram conştientă că le ştiu. Este fascinant cât de mult poţi învăţa de la aceste personaje!
ȘB: În cărți ai personaje istorice. Cum ai ajuns la pasiunea asta pentru ele și, mai ales, să ocupe locuri fruntașe în trilogie?
SDM: Iubesc istoria. 80% din lecturile mele sunt cărţi sau romane istorice. Cred cu putere că prin istorie înveţi despre natura umană, psihologia şi slăbiciunile noastre înăscute. În istorie am găsit foarte multe ,,zeităţi”, oameni care au depăşit limita inimaginabilului prin inteligenţă, şiretenie, strategie şi grandoarea cu care au transformat viitorul. Am fost fascinată de imaginea tânărului super-potent rege Alexandru cel Mare. El a cucerit până la vârsta de 26 de ani un Imperiu mai mare decât oricare figură istorică. Faptul că a murit la 33 de ani, răpus de o boală exotică, a creat în mintea mea imaginea unoi zeu pre-potent şi veşnic tânăr. Puterea spiritului lui nu a fost niciodată provocată. Nu a fost înfrânt vreodată, doar moartea a reuşit să curme şi să schimbe cursul istoriei. Astfel nu vom ştii niciodată limita puterii lui şi mereu va rămâne un ,,zeu” în istorie.
ȘB: Spune-mi ceva despre cuplul mult-îndrăgit Alexis-Andrea.
SDM: Andrea este un imortal, ales de soartă fără o aparentă logică. Alexandra este un zeu creat pentru a-şi împlini destinul. Niciunul dintre personaje nu a ştiut că joace un rol în această mare ,,piesă”, regizată de Univers. Între ei există o atracţie incredibilă, o dependență inexplicabilă. Odată ce s-au cunoscut, niciunul nu a mai putut trăi fără celălalt. Legătura creată între ei transcede iubirea totală şi iraţională clasică. Este atemporală şi explozibilă. În prezenţa celor doi, atomii care compun viaţa aşa cum o ştim noi se contopesc, aruncând scântei în jur. Ar putea să anihileze întreaga existenţă. De aceea, relaţia celor doi pare imposibilă, iraţională, uneori exagerată. În ultimul volum, aflăm că ,,legătura” dintre ei este de fapt ,,salvarea” şi ,,calea” către echilibru. Dar, fiecare poate citi iubirea lor în felul propriu, aşa cum Andrea-Alexis aleg să se ,,înfăţişeze” cititorului.
ȘB: Cum a fost prima lansare de carte? Pe cine ai avut alături și cum te-ai simțit atunci?
SDM: Prima lansare de carte e un moment special pentru orice scriitor. Mi-am propus să trăiesc evenimentul din plin şi chiar m-am simţit extraordinar. Am avut muzică şi câţiva oameni frumoşi care au vorbit despre mine şi cărţi. A fost un moment de conştientizare şi acceptare că, într-adevar, cărţile sunt bune, povestea merită citită, iar personajele sunt absolut fantastice. De la fiecare personaj am avut ceva de învăţat, dar lecţia cea mai importantă a fost să cred în talentul meu de scriitor.
ȘB: Este ceva ce ai vrea să știe cititorii tăi despre ,,Imortalitatea Zeilor”?
SDM: Ceva ce am descoperit şi eu pe măsură ce scriam: nimic nu este aşa cum pare. Personajele parcă trăiesc aivea, îţi vorbesc personal, îşi au propriile dorinţe şi nu încetează să te surprindă. Privirea lui Andrea este intoxicabilă, iar Alexandru cel Mare are şansa să trăiască din nou. Poţi urî sau iubi această trilogie, dar mă îndoiesc că te va lăsa indiferent. Personal, nu cunosc pe nimeni care să nu fi fost atins de vreunul dintre personaje.
ȘB: Ai dori mai mulți cititori? Ce le-ai spune ca să încerce cărțile tale?
SDM: 5 ani de zile primele două volume au fost postate pe Wattpad să fie citite integral de oricine şi-ar fi dorit, pentru că am ştiut că povestea aceasta trebuie să ajungă şi la alţi cititori. Îmi amintesc că cineva îmi scria ,,trebuie să le publici, acestea sunt cărţile pe care le vreau în bibliotecă”. Mai mult, personajele îmi sunt atât de dragi încât vreau să le eliberez în lume, povestea lor să fie cunoscută de cât mai mulţi. Am depăşit orice obstacol pentru a publica aceste cărţi. Cred cu putere că merită să fie citite. Povestea imortalităţii este o poveste profundă care poartă în ea atâtea trăiri şi emoţii umane. Este o carte despre viaţă, iubire, sacrificiu, umanitate. De fapt, nici nu contează părerea mea pentru că imortalii comunică cu fiecare în mod diferit. Încearcă şi vezi ţie ce îţi transmit!
ȘB: Spune-mi ceva despre viața ta personală. Ce sport faci? Recunosc, și eu sunt curioasă legată de cine ești tu și de ceea ce faci.
 
SDM: Uau, cea mai grea întrebare. Îmi este mai uşor să vorbesc despre pasiuni decât despre mine, aşa că voi continua cu pasiunile. Ador să călătoresc. Sunt o fire atât de curioasă încât, dacă văd o poză frumoasă dintr-un loc, imediat îmi doresc să ajung acolo în persoană. Din fericire am şi avut ocazia să călătoresc foarte mult, iar asta mă ajută să construiesc lumile în care se desfăşoară poveştile mele. Sport am făcut de toate felurile până să descopăr yoga acum 4 ani. În 2016 m-am certificat ca profesor de yoga şi de atunci nu-mi mai trebuie nici un alt sport – yoga aduce toate beneficiile pe care le căutam în atâtea forme de mişcare: relaxare, un corp flexibil şi armonios, echilibrat emoţional, sănătos, puternic. Odată cu yoga am devenit vegetariană şi mă simt extraordinar. Mă întreabă lumea de unde am atâta energie să muncesc, să scriu, să practic şi să predau yoga. Secretul este că yoga conservă energia şi o transformă într-o formă creativă. Îmi place să citesc şi nu pot dormi dacă nu am citit cel puţin o oră, astfel nu trece o zi fără să citesc. Sunt poreclită ,,cea mai frumoasă felină” pentru că iubesc felinele. :)) În rest, sunt destul de rezervată şi îmi place să mă bucur de viaţă aşa cum este, cu bune şi rele.
ȘB: Cum te-ai descrie ca fire în câteva rânduri?
SDM: Sunt o tipă puternică, care apreciază onestitatea. Vorbele dulci şi mincinoase mă lasă rece. Admir integritatea morală a unei persoane şi îmi place să mă înconjor de oameni frumoşi(moral). Cred cu putere că acţiunile unei persoane o definesc. De asemenea gândurile care îţi creează viitorul sunt şi cele care te definesc ca om. Aş vrea să fiu ţinută minte ca o persoană sinceră şi corectă.
ȘB: Ce țări ai vizitat?
SDM: Lista este prea mare ca să încep să le înşir, dar pot să le menţionez pe cele care m-au marcat şi m-au convins să revin de câteva ori: Spania, unde am şi trăit timp de 3 ani(Barcelona), Thailanda(am fost de 6 ori), India(de 3 ori), Anglia pentru că îmi place istoria ei, Scoţia pentru care am o simpatie aparte, Suedia pentru că a reuşit să mă surprindă-nu credeam că voi reuşi să găsesc 25 de muzee de vizitat într-o săptămână-, Franţa şi în special Valea Loarei cu castelele ei, Praga ca oraş care merită bătut doar la picior, Sicilia(Italia) pentru fructele de mare proaspete, Portugalia pentru că este atât de diferită de Spania, iar limba este încântătoare, Mexic pentru că sunt atâtea lucruri care îmi plac – limba, muzica, portul, tradiţiile, mâncarea, Cambodgia pentru că este împânzită de temple ascunse prin junglă. Aş putea să continui dar ca sumar, continentele pe care nu am călcat încă sunt Australia, Noua Zeelandă şi America de Sud.
ȘB: Ce gen literar preferi și care este autorul tău favorit?
SDM: Sunt mare iubitoare de fantasy şi romane istorice. Ca urmare autorii mei preferaţi sunt din aceste domenii: J.K. Rowling(fantasy), Philippa Gregory şi Conn Iggulden(romane istorice).
ȘB: Numește 3 cărți care te-au impresionat.
SDM: ,,Shantaram”, ,,Harry Potter”, ,,Conquerer” de Conn Iggulden.
ȘB: Ce îmi poți spune despre viitorul creației tale? Te oprești aici sau ai alte planuri?
SDM: Deja lucrez la o altă serie. Primul volum va fi publicat la sfârşitul anului 2017. Nu am de gând să mă opresc atâta timp cât îmi rulează atâtea poveşti în cap.
ȘB: Mulțumesc pentru acest interviu. A fost o onoare pentru pagina mea să culeg informații de la o scriitoare ca tine.
SDM: Cu mare drag. Placerea a fost de partea mea!
Ei bine, am săvârșit împreună încă o activitate care mie, personal, mi-a făcut plăcere și m-a adus mai aproape de ,,imortalitate”. Sper că am reușit același lucru și cu voi, cei pasionați de lectură și că veți ajunge, dacă nu ați făcut-o deja, să citiți trilogia Sylviei. Noi ne auzim curând, cu noi articole pe blog. până atunci, NEMURIRE FRUMOASĂ, vă doresc.
Toate gândurile mele bune,
Șoarecele de bibliotecă.

Citeste interviul în original pe bloggul „Șoarece de bibliotecă”.