Despre mine…

Cuvânt înainte

Odată demult, am decis să creez un spaţiu virtual unde să-mi fac cunoscută existenţa şi să prezint mai în detaliu lucrările şi lumea Imortalilor.

1 an mai târziu mă aflam în acelaşi punct. Recunosc, nu sunt un blogger. Cuvintele nu se aştern uşor pe pagina albă de prezentare. Vă dezvălui şi „de ce”-ul: A avea o pagină de autor este poarta către lumea reală, iar mie îmi este atât de bine şi confortabil în lumea fanteziei mele. Ha ha ha (râde o voce în mintea mea).

Singura modalitate prin care mă pot prezenta pe mine, Sylvie Danielle Matias, este prin prisma lumii mele interioare. Asta pentru că în lumea reală, materială, Sylvie Danielle Matias nu există! Forma materială prin care exist în lumea voastră, ca simplu om, este această fată nici prea-prea, nici foarte-foarte, Silvia Daniela Matei.

Fantezia este o lume aparte. O lume de creaţie pură unde graniţa dintre ce e bine şi ce e rău este doar o linie subţire şi invizibilă. Este un loc ghidat de legi şi fiinţe magice care îşi dezvălui lumea natural şi armonios, îmbinând binele cu răul în aşa fel încât uiţi care, ce reprezintă.

Numele meu este Sylvie Danielle Matias!

Am luat naştere cu numele în 2015, când am prins curaj să ies în lumina reflectoarelor cu toată simplitatea şi vulnerabilitatea existenţei mele.

Perioada Alb-Negru-Gri

Viaţa mea a prins contur cu mulţi ani în urmă, mai exact prin 1999, copil fiind exploram căile întortocheate ale fanteziei. Copil firav şi melancolic, lumea mea era non-coloră, griul fiind singura variaţiune la alb şi negru. Şi astfel, existenţa mea s-a reflectat în „Oamenii întunericului” sau „Dark Men” cum îmi plăcea să-I numesc.

Ah, avertisment: Sunt poliglota şi acolo unde limba romană nu mă ajută să redau exact imaginea pe care îmi doresc să o exprim, atunci voi apela la un alt limbaj, cunoscut sau inventat (cu explicaţii între paranteze). Nu aruncaţi cu piatră, vă rog! În lumea din care vin eu (cea a Imortalilor) nu există reguli stricte de limbaj. 😉 (wink, wink).

Într-o lume alb-negru şi pe alocuri gri, m-am născut!

La vremea aceea, cum era foarte întuneric în jurul meu, nu ştiam dacă sunt băieţel sau fetiţă şi nu aveam un nume. Nu ştiam cine sunt sau de unde am apărut, dar am fost crescută şi educată de „Dark Men” (Oamenii întunericului). Aceştia aveau caractere puternice, hotărâţi în acţiunile lor şi ce era mai important, păreau neînfricaţi. Dar modalitatea lor directă de a acţiona îi făcea uneori brutali şi aparent agresivi. În adâncul lor, în partea albă a lumii lor, erau sensibili şi iubitori. Aveau o misiune, persoane iubite de protejat şi nici o măsură nu era prea drastică. Scopul scuză mijloacele, nu?! (Probabil că îl cunoscuseră pe Machiavelli, fiind Imortali).

Traiul meu alături de ei m-a făcut retrasă şi neîncrezătoare, necesitând constant protecţia lor. Dar şi două volume scrise cu creionul pe două caiete dictando, A4.

Perioada Umbrelor

Prin 2008, am pătruns într-o lume mult mai colorată, dar extrem de periculoasă. Deşi coloraţi şi atractivi, „Umbrele din Auldham” („The Shadows of Auldham) erau totuşi „creaturile” Diavolului, dar cu suflu divin, de la Dumnezeu.

Perioada aceasta a reprezentat pentru mine, călătoria de la întuneric către lumină. Aici am cunoscut frica, neputinţa, disperarea şi suferinţa. Copil născut în „întuneric”, singurătatea m-a acompaniat în toată perioada maturizării mele.

Strigătul meu de ajutor s-a materializat într-un volum despre „îngeri” şi „demoni”, creaturi fantastice, unele aparent bune şi altele aparent rele. „Mesajul” meu a fost transmis într-un mix de română şi engleză, neştiind cine avea să mă „asculte”.

Lumea Imortalilor

Primul care mi-a sărit în ajutor a fost un imortal pe nume Andrea.

A apărut brusc în viaţa mea, undeva prin anul 2009. Era retras şi singuratic ca şi mine, privirea lui albastră era melancolică, ca pierdută în contemplarea trecutului, dar misterioasă şi invita la introspecţie.

Ne-am urmărit în linişte o perioadă lungă de timp, suficient cât el să mă atragă în lumea lui, a Imortalilor. Când am realizat unde sunt, era deja prea târziu. Aveam să rămân veşnic pierdută într-o lume halucinant de atrăgătoare?

Puţinora le este dat să cunoască forţa de „seducţie” a lui Andrea. Este mai puternică decât gravitaţia şi te absoarbe în totalitate. Până să îţi dai seama ce ţi se întâmplă, el deja ţi-a monopolizat gândurile. Fără vorbe şi fără promisiuni, eşti a lui „forever” (pentru totdeauna).

„Imortalitatea Zeilor” este povestea lui Andrea, aşa cum mi-a dezvăluit-o el. S-a materializat printr-un roman care s-a oprit acolo unde a vrut el.

A urmat o altă carte, ŞAH MAT, în care mi s-a permis să cunosc lumea interioară acestui semi-zeu. Din nou, tot el a fost cel care, tăcut şi distant, a stabilit regulile jocului şi ne-a aliniat pe toţi ca pe nişte piese pe tabla lui de şah. În volumul doi, Şah Mat, l-am cunoscut personal pe Alexandru cel Mare – ca un alterego al lui Andrea, o extensie a personalităţii lui duale – când „ceasul” şi-a încetat bătaia, iar „timpul” a dispărut din lumea imortalilor.

Apoi, la fel de brusc cum şi-a făcut apariţia, Andrea dispare de pe harta mea mentală, ştergându-şi urmele. M-a părăsit într-un moment de confort psihologic şi emoţional, când îmi era bine şi am cunoscut fericirea, ca şi când starea mea l-ar fi jignit şi i-ar păta identitatea. Asta a fost ce i-am „strigat” la momentul respectiv, simţindu-mă părăsit de cel care îmi fusese alături constant timp de 2 ani.

Perioada „Reîntoarcerii”

M-am înşelat, of course, Andrea nu mă părăsise, doar eu m-am depărtat de lumea imortalilor, vrăjită cumva de plăcerile promise de lumea reală. Fusesem eu cea care păşisem pragul în afara lumii imortalilor. Perioada fericirii mele a coincis cumva cu cei 3 ani petrecuţi în Spania (Barcelona), un loc cald şi prietenos, unde m-am simţit „acasă”.

Reîntoarsă în ţară, perioadele de întuneric şi răceala oamenilor de aici, m-au forţat înapoi în lumea interioară unde am luat naştere. Am fost surprinsă să găsesc „poarta” către lumea imortalilor larg deschisă, iar Andrea mă aştepta răbdător. Privirea lui părea să-mi spună „Te-ai întors!” Nu era o întrebare. Ştiuse în tot acest timp că mă voi întoarce, iar cum timpul în lumea imortalilor trece mai greu, el a rămas la măsuţa din cafeneaua aceea unde ne-am „zărit” prima dată. Răsfoia un manuscris, mângâind cu degetele lungi şi fine ceaşca albă de porţelan. Eu m-am aşezat la masa de vis-a-vis ca un copil obraznic care nu şi-a ascultat părintele şi viaţa i-a dat o lecţie dură. A luat o gură din cafea, a ridicat privirea albastră conturată de negrul genelor dese şi am ştiut că nu fusese niciodată supărat. Că îl voi găsi mereu la masa aceea dacă voi avea nevoie de „un prieten” cu care să „povestim” din priviri. Venise la cafenea ca să mă întâmpine şi să mă călăuzească înapoi „acasă”.

Dacă până atunci nu simţisem acest lucru, acum ştiu sigur că în lumea lui Andrea, eu sunt şi mereu voi fi un imortal, iar când îmi voi termina treaba în „lumea oamenilor”, voi păşi pentru ultima dată în acea cafenea şi împreună cu Andrea ne vom schimba direcţia şi rolurile pe care le jucăm acum.

Cine ştie, poate într-o zi, în timp ce îmi voi bea cafeaua în ceaşca albă de porţelan, altcineva va păşi pe uşa cafenelei şi voi ştii că a venit pentru a face parte din Lumea Imortalilor.

Spre deosebire de Andrea, un mentor mai tăcut, Eu îi voi zâmbi şi îi voi spune…

BUN VENIT ÎN LUMEA IMORTALILOR!

6 thoughts on “Despre mine…

  • 11 aprilie 2017 at 11:44
    Permalink

    Cu tot ce ai zis aici, mi-ai întărit şi mai mult percepție pe care mi-ai făcut-o doar prin ceea ce ai scris. Ştii când, la un moment dat autorul se contopeşte cu personajul şi ajungi să-i consideri una şi aceeaşi persoană? Cum eu încă sunt ferm convinsă că J.K. Rowling e vrăjitoare sau că Susane Collins a fost tribut în Jocurile Foamei. Ceva asemănător mi s-a întâmplat şi în circumstanțele date. Sigur nu eşti imortală? Adică începuturile timpului par aşa de departe şi tu parcă eşti de mai înainte!
    Mă bucur foarte mult că ai reuşi, în sfârşit, să dai formă şi culori paginii de autor ^_^ E un spațiu atât de potrivit ție! Felicitări şi aştept cu drag să citesc şi celelalte materiale!

    Reply
    • 11 aprilie 2017 at 12:37
      Permalink

      Mulţumesc, Andreea! JK Rowling nu zice despre ea că ar fi vrăjitoare dar nu neagă faptul că este parte din lumea lui Harry Potter, aşa simt şi eu că sunt parte din lumea Imortalilor. Este o poziţie privilegiată, perspectiva autorului şi sunt şi eu curioasă să vedem unde o să mă ducă acest drum pe care am pornit. Avându-i alături pe Andrea cu nemăsurata-i experienţă şi cunoştinţe despre viaţă şi natura umană, şi pe Alexis, mereu umană şi grijulie, mă ajută să fiu curioasă, energică, atentă la ce se întâmplă în jurul meu, păstrând o ancoră puternică în realitate de câte ori „mă scufund” în lumea Imortalilor pentru a mă putea întoarce să vă povestesc ce am mai aflat acolo.:) Continuă să citeşti, revin şi cu alte articole.

      Reply
      • 11 aprilie 2017 at 12:51
        Permalink

        Ce frumos ai spus! Abia aştept! 😊

        Reply
  • 18 aprilie 2017 at 16:06
    Permalink

    Cât de frumos! Ai surprins atât de bine și de rafinat linia dintre partea reală și cea imortală. Eu am început să te cunosc din ce în ce mai bine și mă bucur enorm că te diferențiezi de ceilalți scriitori prin atât de multe moduri. Cel mare încă reușește să mă fascineze este ,,nașterea” creației. Ai o legătură unică și ciudată cu personajele tale, ceva ce nu am mai întâlnit la altă ființă.
    În articolul de față, m-a încântat mult imaginea lui Andrea, surprins la masă în lumea ta de imortali. Este exact așa cum apare prima dată în volumul de debut al trilogiei.
    Mulțumesc, dragă scriitoare, pentru modul în care vezi lumea și pentru că ai puterea să așterni pe foaie gândurile, să lupți pentru ceea ce meriți și mai ales, că împărtășești cu noi imortalitatea.
    Te îmbrățișez cu drag!
    Toate gândurile mele bune.

    Reply
    • 18 aprilie 2017 at 16:39
      Permalink

      Cuvintele tale ma onoreaza si ma bucura in aceasi masura, draga Florina! Iti multumesc si te imbratisez cu drag!

      Reply
  • 22 mai 2017 at 14:58
    Permalink

    Sylvie!!! Esti minunata! Ce ma bucur ca te-am descoperit! Mult succes!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *